Priveam de la-naltimea etajului 3 al cladirii de otel si sticla si toamna imi intra pe nari cu aerul caldut dar rece cu aroma de vara pierduta si ploi ce abia au trecut. Si am avut o revelatie (sic!) De ce traim? Ce vrem sa ajungem? Mai stim sa ne bucuram? Asteptam sa treaca timpul mai repede sau ne simtim tradati de ceasurile ce alearga sprintare? Am citit un alt mesaj blog ce spunea ca trebuie sa avem teluri pe care sa le urmarim, sa stim ce vrem, sa fim perseverenti si sa avem incredere ca vom reusi. Daca stim toate astea…Cati dintre noi nu prefera sa se lase prada valului de evenimente stochastice pe care noi le numim “viata” si sa asteptam…nu stim nici noi ce, sa ni se intample.Nu mai auzim pasarile ce vestesc toamna sau primavara, nici nu ne mai bucuram de primul cuvant sau de al doilea spus de copilul nostru, tot alergam dupa un maine ce nu aduce nimic nou pierzand ce a trecut ieri sau azi…Lumina din lumina, valtoarea vietii ne ocoleste, ne ingroapa si cati ne putem opri din cursa sa vedem unde am ajuns, daca suntem sau nu pe drumul cel bun? Revin la vorba “Traieste clipa”, incearca sa fii fericit cu ceea ce ai, altfel… Veti vedea. Cati dintre noi se cunosc in adancul sufletului lor? Oare eu ce vreau cu adevarat de la viata asta?
Etichete: Viata
